Românii și vechea Europă


RIE.01

Pământul pe care este așezată azi România, a fost locuit de îndată ce condițiile climatice au permis existența umană. Continuitatea existenței umane în acest spațiu se poate urmării din epoca paleolitică fără întrerupere după cum arată descoperirile făcute până azi. Presupunerile unor specialiști în arheologie încă la începutul secolului trecut că în fundul munților trebuie să se găsească resturi umane încă din paleolitic, când vârfurile Carpaților vor fi avut zăpezi eterne, s-au confirmat în 1942 prin descoperirea în grota de la Cioclovina a omului de tip Neanderthal cu 125 000 de ani î.e.n.?

Tracii prezenți în Dacia au participat la substratul etnic al mai multor națiuni. Acest neam ocupă ținuturile Daciei cu 1 800 ani î.e.n. Era un popor numeros care se întindea din Asia Mica și Marea de Azov, până la Marea Egee, mergând în Nord până la Pripet, în Europa Centrală până în platoul Boemiei și în Răsărit dincolo de Nistru.

După Strabon la 20-7 î.e.n., Dacii erau peste 2 mil. pe o suprafață de 500 000 km pătrați, adică de peste 2 ori cât teritoriul României de azi. Se învecinau cu germanii și slavii la Nord, cu germanii și celții la Apus, cu sciții la Răsărit și cu iliricii la Sud de Dunăre. Istoria care ne furnizează date despre viața unei colectivități umane, trebuie să înfățișeze totalul aspectelor evoluției sale de la originea cea mai îndepărtată, până azi, pentru că ea este expresia fondului ereditar și a factorilor care au influențat-o în decursul timpului.

Etnogeneza se cere analizată chiar și după criterii antropo-biologice. Trecutul explică prezentul și prognozează viitorul. Trebuie avut în vedere aportul cu caracter istoric al tuturor elemen-telor din care s-a constituit o colectivitate umană, ale cărei trăsături distincte sunt rezultatul firesc al acestei sinteze răvășite într-un anumit spațiu și timp. Trebuie o studiere multidisciplinară a populației umane bazate mai ales pe probele antropobiologice, lingvistice și etnologice. Etnia se constituie prin viața în comun într-un anumit spațiu geografic prin omogeneza lingvistică și culturală.

Dacă ne referim la trecutul Geto-Dac, respectiv al poporului român, din acest punct de vedere despre prezența factorului uman autohton pe aceste pământuri din vremuri imemoriale, ținem să subliniem justețea principală potrivit căreia oricâte popoare ar fi trecut peste pământul românesc, ele nu i-au putut suprima pe autohtoni.

În unele reviste și tratate, cunoscuți specialiști în domeniu, au făcut invitații pertinente pentru studiul perioadei vechi a istoriei poporului român. Gabriel Gheorghe în „Studii de cultură și civilizație românească”, Fundația Gândirea București, 2001-pag. 7 arată: „Datele fundamentale care definesc și marchează prezența românilor în lume sunt învăluite în ceață până acolo încât se poate spune că, istoria românilor, mai ales pentru epoca veche n-a început să fie scrisă”

Este regretabil că atâția diplomați ai facultăților de istorie din care unii deveniți profesioniști erudiți au ignorat fundamentele istoriei și spiritualității românilor deși, acestea sunt și cele primor-diale ale Europei.

Constantin C. Giurăscu, Dinu Este regretabil că atâția diplomați ai facultăților de istorie din care unii deveniți profesioniști erudiți au ignorat fundamentele istoriei și spiritualității românilor deși, acestea sunt și cele primor-diale ale Europei.

RIE.02

Trecând la concretizări de fond, privind originea și limba vorbită de poporul român, președintele „Dacia Revival Internațional Society” arată că: „un grup de cercetători români și străini din domeniul istoriei, arheologiei, filologiei, etnologiei, etc., susțin că acesta este cel mai vechi din Europa și contrar unor susținători ai romanizării arată că în 165 de ani trupele romane nu ar fi fost în stare să impună limba latină până la completa dispariție a celei locale, Dacia fiind cucerită în proporție de numai 14 % (din teritoriu), de către romani și cu niște soldați care vorbeau orice limbă, numai limba latină nu”.

Opus acestei noi concepții, istoriografia românească, deși apare relativ târziu (în veacul al XV-lea), cu scrieri în slavonă, prin reprezentanții săi: Grigore Ureche, Miron Costin, C. Cantacuzino și cei care i-au urmat în veacurile următoare susțin că – „De la Râm ne tragem” (Grigore Ureche), și sunt promotori ai unei origini romane, a poporului moldovean, valah și transilvan, ceea ce în ultimul timp noua istoriografie încearcă să infirme bazându-se pe documente și scrieri ale unor consacrați oameni de știință și cultură (N. Densușianu, Carol Lundius, Marija Giumbutași, B.P. Hașdeu, G. Călinescu, etc.).

Manualele de istorie lasă cu greu spațiu elementelor de noutate, privind istoria veche a românilor, căci istoria ca știință se clădește întotdeauna cu materialul adunat până atunci, dar considerăm noi că nu este greșit, ca formatorii adevăratei gândiri istorice să anticipeze calitatea informației prin elementele sale de noutate și deschidere spre cunoaștere, îmbogățind patrimoniul științific, respectiv al științei istorice.

În aceeași idee pe baza unor studii, savanți români și străini demonstrează că în neolitic, în Europa s-au format două civilizații locale care au influiențat centrul și vestul Europei: una mediteraneeană greco-romană și alta nord-carpatică geto-dacă, mult mai veche decât prima.

Cele mai vechi populații indo-europene și-au avut leagănul în sud-estul și vestul Europei. Pentru o mai bună clarificare a originii popoarelor indo-europene care s-au format în spațiul european, cercetător dr. Michaela Al. Orăscu, prezintă în sprijinul acestei teze argumente științifice.

Unul din aceste argumente este și faptul că teritoriul european este un spațiu care chiar în vremurile îndepărtate a constituit condiții prielnice pentru populațiile primitive, căci ele s-au bucurat de condițiile climatice prielnice, de bogăția solului și subsolului în primul rând sarea, absolut necesară în alimentația oamenilor și animalelor. În al doilea rând primele ocupații ale populației, ficulesul și vânătoareafl au fost înlocuite de cultivarea plantelor și creșterea animalelor, populația devenind sedentară cu ocupații strâns legate una de cealaltă.

Un alt factor favorizant a fost cursul inferior și mijlociu al Dunării. Dacă marile civilizații ale lumii antice s-au dezvoltat de-a lungul unor mari cursuri de apă (fluvii), Dunărea nu putea să facă excepție. Așa se face că grupul de popoare finipro-carpato-adrio-pontice!, era format din traco-iliro-geto și greco-italici.

RIE.03

De aceea harta întocmită de Marija Giumbutaș, referitor la Neolitic (mileniul V î.e.n.), este cât se poate de grăitoare: acum 6- 7000 de ani, numai spațiul Carpatic și unele zone pericarpatice prezintă urme de locuire de către om. Restul Europei este o imensă pată albă. Deci sarea, a fost criteriu pentru răspândirea populației în Spațiul Carpatic, aici găsindu-se peste 300 masive de sare pe ambele versante ale Carpaților. În momentul de față se cunosc aproximativ 30.000 sculpturi miniaturale din lut, marmură, os, cupru, dintr-un total de 3.000 șantiere arheologice ale erei neolitice și calcolitice din sud-estul Europei.

Articol din „Dacia Magazin”,
de prof. Marin Rădan

Anunțuri

Un răspuns la „Românii și vechea Europă

  1. Pingback:Românii și vechea Europă | | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: